0
0 Items Selected

No products in the cart.

Constelații Tantrice

Ce se petrece în Universul Tău?

28-29 Septembrie, între orele 10:00 – 17:00

MĂ ÎNSCRIU

În propria ta constelație, poți afla adevărurile Universului tău.

Constelații Tantrice
în curând

Constelațiile Tantrice sunt spațiul sacru de explorare și regăsire interioară, unde durerea și suferința nu mai sunt obstacole de evitat, ci devin parte integrantă a procesului de evoluție spirituală.

În acest cadru, vom aprofunda înțelegerea experiențelor dificile, recunoscându-le ca un mijloc de revelare a naturii noastre profunde.

Prin acceptare și investigare, vom descoperi că suferința este, de fapt, chemarea adevărului lăuntric.

De asemenea, vom învăța să ne deschidem către ceea ce spiritualitatea orientală a denumit Anugraha Sakti – “Grația lui Sakti care dizolvă ignoranța ghidându-ne către unitate și plenitudine”.

Constelațiile Tantrice se bazează pe metoda constelațiilor sistemice non-directive și integrează principiile universale regăsite în tratatul-sinteză Tantraloka (Lumina realității).

Respectând toate sistemele de credințe ne vom familiariza cu această metodă și vom învăța cum să ne ajutăm pe noi înșine și pe ceilalți.

Metoda constelațiilor sistemice se bucură de un mare interes în această perioadă pentru că pot facilita înțelegerea, acceptarea, vindecarea și recunoștința la nivelurile către care alegem să ne deschidem.

Acest workshop va fi condus de Cristian Mihai pe care unii dintre voi l-ați cunoscut ca mentor la Festivalul de Tantra din această vară.

El este formator, Fellow Member Trainer de Programare Neuro-Lingvistică și activează în educația formală și non-formală din anul 1986.

Workshop-ul va avea loc în zilele de Sâmbătă și Duminică, pe 28 și 29 Septembrie, între orele 10:00-17:00 (vor exista pauze de prânz și pauze mici). Puteți participa o singură zi sau puteți participa ambele zile – constelațiile nu vor fi identice.

Locația desfășurării va fi comunicată după înscriere.

Contribuția de participare este 222 lei pentru o zi sau 444 lei pentru amândouă.

Dacă sunteți sau ați fost elev/ă Sundari Tantra School și veți participa întregul weekend, beneficiați de un discount de 24%. În acest caz contribuția devine 333 lei pentru ambele zile.

Același discount se aplică și persoanelor pe care le recomandați (este necesar ca în mesajul de înscriere să precizeze numele tău).

Înscrierea se realizează printr-un click pe butonul de mai jos.

 NB 1 : Acest tip de constelații facilitează înțelegeri profunde menite să contribuie la procese de vindecare pe toate nivelurile. Pentru cei interesați, pe parcursul workshop-ului, va fi prezentată posibilitatea de a deveni facilitator / facilitatoare de constelații sistemice non-directive.

NB 2 : Înainte de participare vom semna un acord prin care ne angajăm să păstrăm respectul pentru experiențele fiecăruia dintre participanți și discreția față de toate informațiile cu caracter personal.

„Conștiința este transcendentă și imanentă. Ea se manifestă și aici, în fiecare circumstanță a vieții cotidiene, este pretutindeni, deplină și perfectă. Ea este cea care întreabă și cel care răspunde, ea este învățătorul și cea care învață.”
Abhinavagupta

Înscriere Constelații Tantrice cu Cristian Mihai
Sundari Tantra School
Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Accept: